Aceste informaţii vă sunt oferite de United Architects, deţinătorul acestui site.
Oferim servicii de proiectare – arhitectură, structură, instalaţii – la orice nivel, cu profesionalism, promptitudine şi seriozitate.
Preţurile practicate sunt rezonabile iar modul nostru de proiectare, asistenţă de şantier şi asistenţă tehnică vă poate aduce serioase economii. Deasemenea vă putem ajuta la obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare autorizaţiei de construire şi a acordului unic.
Adresele de contact: dannmihalache@gmail.com şi
dannarchitect@gmail.com , la comentarii pe acest site interactiv sau tel. :
– 0749/780.816; 0754/997.570 (arh. dan mihalache)
– 0749/985.455 (arh. mihai caia)
– 0746/810.828 (ing. mihai călugăreanu)
Găsiţi multe alte informaţii legate de proiectare şi execuţie în construcţii, legislaţie sau de interes general, precum şi proiecte ale noastre pe alte pagini şi sup-pagini ale acestui site, care este completat şi actualizat periodic sau pe alte site-uri ale noastre pe care le puteţi accesa cu aceleaşi cuvinte de căutare.
Vă mulţumim pentru interesul manifestat.

AUTORIZATIA DE CONSTRUIRE

In Romania executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire sau de desfiintare.
Autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor.
Actul normativ in baza caruia se autorizeaza construirea este Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile ulterioare.

In conformitate cu dispozitiile Legii, lucrarile de constructii sunt operatiunile specifice prin care:
– se realizeaza constructii de orice fel;
– se desfiinteaza constructii si/sau amenajari asimilabile constructiilor.
Realizarea (edificarea) constructiilor civile, industriale, agricole sau de orice natura, inclusiv a instalatiilor aferente acestora, se poate efectua numai in baza si cu respectarea prevederilor unei autorizatii de construire, emisa in temeiul Legii si in conformitate cu prevederile documentatiilor de urbanism si de amenajare a teritoriului, avizate si aprobate potrivit legii.
Desfiintarea (demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea partiala sau totala) constructiilor si instalatiilor aferente constructiilor, precum si a oricaror amenajari se poate face numai pe baza unei autorizatii de desfiintare, emisa in aceleasi conditii cu autorizatia de construire.

Lucrarile care se autorizeaza – sunt, conform art. 3:
a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 8;
b) lucrari de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrari, indiferent de valoarea lor, care urmeaza sa fie efectuate la constructii reprezentand monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protectie, stabilite potrivit legii;
c) lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare si reabilitare privind cai de comunicatie, inclusiv lucrari de arta, retele si dotari tehnico-edilitare, lucrari hidrotehnice, amenajari de albii, lucrari de imbunatatiri funciare, lucrari de instalatii de infrastructura, noi capacitati de producere, transport, distributie a energiei electrice si/sau termice, precum si de reabilitare si retehnologizare a celor existente;
d) imprejmuiri si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, piete si alte lucrari de amenajare a spatiilor publice;
e) lucrari de foraje si excavari necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, prospectiunilor geologice, exploatarilor de cariere, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si alte exploatari de suprafata sau subterane;
f) lucrari, amenajari si constructii cu caracter provizoriu necesare in vederea organizarii executiei lucrarilor de baza, daca nu au fost autorizate o data cu acestea;
g) organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote;
h) lucrari de constructii cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere situate pe caile si spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame, precum si anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole situate in extravilan;
i) cimitire – noi si extinderi.

Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele lucrari care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor si ale instalatiilor aferente sau aspectul arhitectural al acestora:

a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate;
b) reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei;
c) reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit;
d) zugraveli si vopsitorii interioare;
e) zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de fatada si culorile cladirilor;
f) reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de contorizare a consumurilor de utilitati;
g) reparatii si inlocuiri la pardoseli;
h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare – tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;
i) lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente;
j) lucrari de investigare, cercetare, expertizare, conservare si restaurare a componentelor artistice ale constructiilor prevazute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor si al autoritatii administratiei publice judetene sau locale, dupa caz;
k) lucrari de foraje si sondaje geotehnice pentru constructii de importanta normala sau redusa, situate in afara zonelor de protectie instituite pentru zacaminte acvifere;
l) lucrari de constructii funerare subterane si supraterane, cu avizul administratiei cimitirului.
Se pot executa fara autorizatie de construire si lucrari pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau inchise, destinate difuzarii si comercializarii presei, cartilor si florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fara fundatii si platforme, precum si fara racorduri si/sau bransamente la utilitati urbane, cu exceptia energiei electrice.
Daca lucrarile prevazute mai sus, cu exceptia celor prevazute la lit. e) si j), se executa la constructiil reprezemtand monumente istorice, inclusive a celor din zonele de protectie este obligatorie emiterea autorizatiei de construire.

Procedura de autorizare

Certificatul de Urbanism – CU

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritatile, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, dupa caz, avizate si aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si acordurile legale, necesare in vederea autorizarii.
Termenul de emitere – cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, mentionandu-se in mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
Termenul de valabilitate – se stabileste de catre emitent intre 6 si 24 de luni de la data emiterii. Prelungirea valabilitatii CU se poate face la cerearea titularului formulata cu cel putin 15 zile inaintea expirarii pentru o perioada de cel mult 12 luni si doar o singura data.
Solicitantul – poate fi orice persoana fizica sau juridica interesata sa cunoasca informatii cu privire la imobil – teren sau constructii. Pentru emiterea certificatului de urbanism nu este necesar ca solicitantul sa detina un titlu asupra imobilului, actul fiind cu caracter de informare.
Acesta se va adresa autoritatilor cu o cerere prin care se solicita emiterea CU cu precizarea scopului solicitarii.
Scopul emiterii CU – pentru autorizarea executiei lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferente precum si pentru autorizarea desfiintarii constructiilor.
Certificatul de urbanism se emite si in vederea concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor publice in faza de studiu de fezabilitate, precum si pentru cereri in justitie si operatiuni notariale privind circulatia imobiliara.
Lista certificatelor de urbanism este publica si se afiseaza lunar la sediul emitentului.
Documentatiile de urbanism si de amenajare a teritoriului, precum si celelalte reglementari urbanistice care au stat la baza emiterii certificatului de urbanism vor putea fi consultate la cererea solicitantilor certificatelor de urbanism.
Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de constructii.
Documentele necesare emiterii CU:
• cerere tip completata cu elementele de identificare ale solicitantului si imobilului, cu precizarea scopului solicitarii
• plan de situatia, elaborat pe suport topografic – vizat de oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie – la scarile 1:5000 pana la 1:500;
• extrasul de Carte funciara (pana la introducerea cadastrului general in unitatea administrativ-teritoriala respectiva) pentru imobilele proprietate privata, numai in cazul solicitarii certificatului de urbanism pentru instrainari;
• documentul de plata a taxei de eliberare a certificatului de urbanism (in copie).

Autorizatia de Construire – AC

Termen de emitere– cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii
Perioada de valabilitate a AC – cel mult 12 luni de la data emiterii, interval in care solicitantul este obligat sa inceapa lucrarile. In aceasta situatie valabilitatea autorizatiei se extinde pe toata durata de executie a lucrarilor. Prin exceptie in cazul justificat in care lucrarile de constructii nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autoritatii emitente prelungirea valabilitatii autorizatiei cu cel putin 15 zile inaintea expirarii acesteia. Prelungirea valabilitatii autorizatiei se poate acorda o singura data si pentru o perioada nu mai mare de 12 luni.
Solicitantul autorizatiei de construire/desfiintare poate fi orice persoana fizica sau juridica detinatoare a unui titlu asupra imobilului, care atesta dreptul de proprietate (contract de vanzare-cumparare, de schimb, de donatie, certificat de mostenitor, act administrativ de restituire, hotarare judecatoreasca etc.), sau a unui contract de concesiune, contract de cesiune, contract de comodat, ori a unui contract de inchiriere (numai pentru constructii cu caracter provizoriu, cu acordul expres al proprietarului de drept). Solicitarea emiterii unei autorizatii de construire/desfiintare se poate face fie direct de catre detinatorii titlului asupra imobilului sau de investitori, fie prin intermediul unui imputernicit, desemnat in conditiile legii, care poate fi consultantul, proiectantul, orice alta persoana fizica sau o persoana juridica autorizata, care are in obiectul de activitate managementul sau proiectarea lucrarilor de constructii.
Documentele necesare emiterii AC:
a) cerere pentru emiterea autorizatiei de construire;
b) actul doveditor al titlului asupra imobilului, care sa ii confere solicitantului dreptul de executie a lucrarilor de constructii (in copie legalizata);
c) certificatul de urbanism (in copie);
d) proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire – P.A.C., intocmit in baza prevederilor legale, inclusiv referatele de verificare si, dupa caz, referatul de expertiza tehnica – semnate si stampilate in original (doua exemplare);
e) fisele tehnice pentru obtinerea avizelor cerute prin certificatul de urbanism, necesare emiterii acordului unic, precum si, dupa caz, documentatiile tehnice necesare emiterii avizelor si acordurilor care sunt in competenta de obtinere a emitentului (doua exemplare);
f) avizele si acordurile obtinute de solicitant, altele decat cele din competenta de obtinere a emitentului, stabilite prin certificatul de urbanism (in copie);
g) declaratie pe propria raspundere privind inexistenta unor litigii asupra imobilului;
h) documentul de plata a taxei de emitere a autorizatiei de construire (in copie);
i) documentele de plata a taxelor legale pentru avizele si acordurile necesare emiterii acordului unic, conform listei avizelor si acordurilor necesare, comunicate o data cu certificatul de urbanism (in copie).

PAC – Proiect pentru obtinere a Autorizatiei de Construire

Proiectele pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, precum si proiectele tehnice, pe baza carora se intocmesc acestea, se elaboreaza de colective tehnice de specialitate, se insusesc si se semneaza de cadre tehnice cu pregatire superioara numai din domeniul arhitecturii, constructiilor si instalatiilor pentru constructii, astfel:
a) de arhitect cu diploma recunoscuta de statul roman (membru OAR cu drept de semnatura), pentru proiectarea partii de arhitectura pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si a celor subterane;
b) de ingineri constructori si de instalatii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru partile de inginerie in domeniile specifice, pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si subterane, precum si la instalatiile aferente acestora;
c) de conductor arhitect, urbanist si/sau de subinginer de constructii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru cladiri de importanta redusa si aflate in afara zonelor protejate, stabilite conform legii.

CONTINUT:

I. Piese scrise
1. Lista si semnaturile proiectantilor
Se completeaza cu numele in clar si calitatea proiectantilor, precum si cu partea din proiect pentru care raspund.

2. Memoriu
2.1. Date generale:
Descrierea lucrarilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrarilor de constructii, facandu-se referiri la:
– amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrarilor;
– clima si fenomenele naturale specifice;
– geologia si seismicitatea;
– categoria de importanta a obiectivului
2.2. Memorii pe specialitati
Descrierea lucrarilor de:
– arhitectura;
– structura;
– instalatii;
– dotari si instalatii tehnologice, dupa caz;
– amenajari exterioare si sistematizare verticala
2.3. Date si indici care caracterizeaza investitia proiectata, cuprinsi in anexa la cererea pentru autorizare:
– suprafetele – construita desfasurata, construita la sol si utila;
– inaltimile cladirilor si numarul de niveluri;
– volumul constructiilor;
– procentul de ocupare a terenului – P.O.T.;
– coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T.
2.4. Devizul general al lucrarilor, intocmit in conformitate cu prevederile legale in vigoare
2.5. Anexe la memoriu
2.5.1. Studiul geotehnic
2.5.2. Referatele de verificare a proiectului, in conformitate cu legislatia in vigoare privind calitatea in constructii, intocmite de verificatori atestati de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si agreati de investitor
2.5.3. Fise tehnice necesare obtinerii avizelor in vederea emiterii acordului unic din competenta emitentului autorizatiei, potrivit legii, cerute prin certificatul de urbanism
2.5.4. Documentatiile specifice necesare pentru obtinerea, prin grija emitentului autorizatiei, a avizelor si acordurilor privind prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si a sanatatii populatiei
2.5.5. Avize specifice cerute prin certificatul de urbanism, ca urmare a conditiilor speciale de amplasament sau a functionalitatii investitiei, obtinute in prealabil de solicitant – avizul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, al altor organisme ale administratiei centrale sau ale serviciilor descentralizate ale acestora, dupa caz, conform reglementarilor legale in vigoare
2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale in vigoare, exprimat in forma autentica, pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate – si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora -, pentru lucrari de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente, precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate

II. Piese Desenate

1. Planuri generale
1.1. Plan de incadrare in teritoriu
– plansa pe suport topografic vizata de Oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile: 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dupa caz
1.2. Plan de situatie
– privind amplasarea obiectivelor investitiei – plansa pe suport topografic vizata de Oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile: 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dupa caz, prin care se precizeaza:
• parcela cadastrala pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descrisa prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafata, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv pozitia si inaltimea la coama a calcanelor limitrofe, precum si pozitia reperelor fixe si mobile de trasare;
• amplasarea tuturor constructiilor care se vor mentine, se vor desfiinta sau se vor construi;
• cotele constructiilor proiectate si mentinute, pe cele trei dimensiuni (cotele §0,00; cote de nivel; distante de amplasare, axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor etc.);
• denumirile si destinatiile fiecarui corp de constructie;
• sistematizarea pe verticala a terenului si modul de scurgere a apelor pluviale;
• accesele pietonale si carosabile din incinta si cladiri, plantatiile prevazute
1.3. Planul privind constructiile subterane
Va cuprinde amplasarea acestora, in special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor – radier si capac -, si va fi redactat la scara 1:500.
In cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii prevazute prin proiect, in special cele pentru alimentare cu apa si canalizare.

2. Planse pe specialitati

2.1. Arhitectura

Piesele desenate de arhitectura vor cuprinde plansele principale privind arhitectura fiecarui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, dupa cum urmeaza:
– planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane si supraterane, cu indicarea functiunilor, dimensiunilor si a suprafetelor;
– planurile acoperisurilor – terasa sau sarpanta -, cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice si a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor din care se executa invelitorile;
– sectiuni caracteristice – in special pe linia de cea mai mare panta, acolo unde este cazul – care sa cuprinda cota 0,00, cotele tuturor nivelurilor, inaltimile determinante ale acoperisului – cotele la coama si la cornise -, fundatiile cladirilor invecinate la care se alatura constructiile proiectate;
– toate fatadele, cu indicarea materialelor si finisajelor, inclusiv culorile, cotate si cu indicarea racordarii la nivelul terenului amenajat;
– in situatia integrarii constructiilor intr-un front existent, se va prezenta si desfasurarea stradala prin care se va arata modul de integrare a acestora in tesutul urban existent.

2.2. Structura

2.2.1. Planul fundatiilor
Se redacteaza la scara 1:50 si va releva:
– modul de respectare a conditiilor din studiul geotehnic;
– masurile de protejare a fundatiilor cladirilor invecinate, la care se alatura constructiile proiectate.
2.2.2. Detalii de fundatii
2.2.3. Proiect de structura complet
Se prezinta pentru constructii cu mai multe subsoluri si cel putin 10 niveluri

2.3. Instalatii
2.3.1. Schemele instalatiilor
Se prezinta parametrii principali si schemele functionale ale instalatiilor proiectate

2.4. Dotari si instalatii tehnologice
In situatia in care investitia urmeaza sa functioneze pe baza unor dotari si instalatii tehnologice, determinante pentru configuratia planimetrica a constructiilor, se vor prezenta:
2.4.1. Desene de ansamblu
2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic
Fiecare plansa prezentata in cadrul Sectiunii II – PIESE DESENATE va avea in partea dreapta jos un cartus, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numarul de inmatriculare sau numarul autorizatiei, dupa caz, titlul proiectului si al plansei, numarul proiectului si al plansei, data elaborarii, numele, calitatea si semnatura elaboratorilor si ale sefului de proiect.

Autorizatia de Demolare – AD

Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea – partiala sau totala – a constructiilor si instalatiilor aferente, precum si a oricaror amenajari se face numai pe baza autorizatiei de desfiintare obtinute in prealabil de la autoritatile administratiei locale.
Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii.

Documentele necesare emiterii AC:
a) cerere pentru emiterea autorizatiei de desfiintare, completata cu elementele de identificare si datele tehnice conform P.A.D.;
b) actul doveditor al titlului asupra imobilului, care sa ii confere solicitantului dreptul de executie a lucrarilor de constructii (in copie legalizata);
c) certificatul de urbanism (in copie);
d) proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de desfiintare – P.A.D., intocmit in baza prevederilor legale, inclusiv referatele de verificare si, dupa caz, referatul de expertiza tehnica – semnate si stampilate in original (doua exemplare);
e) fisele tehnice pentru obtinerea avizelor cerute prin certificatul de urbanism, necesare emiterii acordului unic, precum si, dupa caz, documentatiile tehnice necesare emiterii avizelor si acordurilor care sunt in competenta de obtinere a emitentului (doua exemplare);
f) avizele si acordurile obtinute de solicitant, altele decat cele din competenta de obtinere a emitentului, stabilite prin certificatul de urbanism (in copie);
g) declaratie pe propria raspundere privind inexistenta unor litigii asupra imobilului;
h) certificat de atestare fiscala privind valoarea de impozitare a imobilului (in copie);
i) documentul de plata a taxei de emitere a autorizatiei de desfiintare (in copie);
j) documentele de plata a taxelor legale pentru avizele si acordurile necesare emiterii acordului unic, conform listei avizelor si acordurilor necesare, comunicate o data cu certificatul de urbanism (in copie).

PAD – Proiect de obtinere a Autorizatiei de Demolare

I. Piese scrise

1. Lista si semnaturile proiectantilor
Se completeaza cu numele in clar si calitatea proiectantilor, precum si cu partea din proiect pentru care raspund.
2. Memoriu
2.1. Date generale
Descrierea constructiei care urmeaza sa fie desfiintata:
– scurt istoric: anul edificarii, mesteri cunoscuti, alte date caracteristice;
– descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic;
– mentionarea si descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmeaza a se preleva;
– fotografii color – format 9×12 cm – ale tuturor fatadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfasurari rezultate din asamblarea mai multor fotografii;
– descrierea lucrarilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrarilor de desfiintare
2.2. Fise tehnice cuprinzand elementele de aviz necesare emiterii acordului unic obtinute prin grija emitentului autorizatiei si cerute prin certificatul de urbanism

II. Piese desenate

1. Plan de incadrare in teritoriu
– plansa pe suport topografic vizat de Oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile: 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dupa caz
2. Plan de situatie a imobilelor
– plansa pe suport topografic vizat de Oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile: 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dupa caz, prin care se precizeaza:
• parcela cadastrala pentru care a fost emis certificatul de urbanism;
• amplasarea tuturor constructiilor care se vor mentine sau se vor desfiinta;
• modul de amenajare a terenului dupa desfiintarea constructiilor;
• sistematizarea pe verticala a terenului si modul de scurgere a apelor pluviale;
• plantatiile existente si care se mentin dupa desfiintare
Pe plansa se vor indica in mod distinct elementele existente, cele care se desfiinteaza si cele propuse – plan de situatie, constructii noi sau umpluturi de pamant, plantatii etc., dupa caz.
3. Planul privind constructiile subterane
Va cuprinde amplasarea acestora, in special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor – radier si capac -, si va fi redactat la scara 1:500.
In cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii, in special cele pentru alimentare cu apa si canalizare.
4. Releveul constructiilor care urmeaza sa fie desfiintate
Plansele se vor redacta la o scara convenabila – 1:100 sau 1:50 -, care sa permita evidentierea spatiilor si a functiunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafetelor si a materialelor existente:
– planurile tuturor nivelurilor si planul acoperisului;
– principalele sectiuni: transversala, longitudinala, alte sectiuni caracteristice, dupa caz;
– toate fatadele.
In situatia in care desfiintarea necesita operatiuni tehnice complexe, se va prezenta si proiectul de organizare a lucrarilor.
Fiecare plansa prezentata in cadrul sectiunii II «Piese desenate» va avea in partea dreapta jos un cartus care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numarul de inmatriculare sau numarul autorizatiei, dupa caz, titlul proiectului si al plansei, numarul proiectului si al plansei, data elaborarii, numele, calitatea si semnatura elaboratorilor si ale sefului de proiect.